Aplicaţii terapeutice - Tulburare obsesiv compulsivă

         Acuzele se împart în 5 categorii principale după Baer şi Jenike, 1986:

• Ritualuri de verificare
• Ritualuri de curăţare
• Gânduri obsesive neacompaniate de compulsii (ritualuri)
• Lentoare obsesională
• Ritualuri mixte

         Prevalenţa este mult mai mare decât se credea (între 1,2% - 2,4%) şi este adesea complicată cu depresia, cu deteriorarea severă a funcţionării sociale şi ocupaţionale, de aceea membrii familiei, colegii pot fi şi ei afectaţi de boala pacientului.

         S-au descoperit factori genetici (mai frecvent la gemenii monozigoti) şi neurologici (deficite în funcţia senzorială, vizuo-spaţială, coordonarea fină a mişcărilor, mişcări involuntare), în apariţia bolii (Hollander, 1990). Pacienţii au mai puţină materie albă, dar volumele totale corticale şi operculare semnificativ mai mari (Jenike, 1996).

         Simptomele sunt renumite pentru rezistenţa la psihanaliză şi psihoterapia centrată pe insight, intensitatea acestora creşte şi scade în funcţie de prezenţa sau absenţa stress-ului în vieţile pacienţilor.

         Mulţi se agaţă de simptomele lor, rezistând cu îndârjire la tratament, făcându-l să conştientizeze faptul că  ameliorarea simptomelor i-ar putea ameninţa poziţia privilegiată în familie sau societate. Aceasta formă de acomodare cu factorul stressant şi cu respingerea pacientului, a familiei sau colectivului în care îşi duce activitatea, ducând la proasta funcţionare a acestora. Această acomodare presupune un efort menit să reducă anxietatea pacientului, sau să controleze exprimarea furiei acestuia. Multe rude spun că se simt obligate să facă diferite lucruri pentru a integra obsesiile şi compulsiile pacientului, producând adesea probleme de relaţionare.

Întoarcere la pagina anterioară