Când spunem respiraţie, ne gândim la nevoia acută de oxigen a organismului nostru. Dar, cele câteva trilioane de celule ale organismului uman ce comunică între ele formând un sistem sofisticat, incredibil de elegant şi mai ales viu, cu propria responsabilitate şi diferenţiere, cu propriul lor rol, necesită pe lângă oxigen şi nutriţie, un mediu adecvat intern, cu comunicaţie şi informaţie. Dacă respiraţia are pe primul loc schimbul de gaze, pe al doilea loc stă guvernarea sistemului vegetativ sau autonomic, ce asigură homeostazia (echilibrul) funcţiilor subconştiente.

          Rezonanţa cardio-pulmonară este un indicator al unui echilibru fin al sistemului  nervos vegetativ prin cele două subsisteme parasimpaticul şi simpaticul. Deci, o  homeostazie optimă este dependentă de fapt de o respiraţie corectă. Homeostazia se realizează prin acţiunea subtilă a hormonilor, şi prin balansarea celor două sisteme simpatic şi parasimpatic ce stau la baza tuturor funcţiilor fiziologice şi psihologice, şi care aparţin subconştientului. Între subconştient şi conştient există o punte de legatură asigurată de respiraţie.

          Prin această tehnică de respiraţie putem efectiv comunica conştientului nostru, dorinţa de coerenţă, armonie şi întreg.

          Cele două sisteme, simpaticul şi parasimpaticul asigură o inervaţie bipolară, acţionând asupra organelor ca frână şi acceleraţia unei maşini. Fără acest sistem dual nu ar fi posibilă respiraţia, şi deci, supravieţuirea.

          Acţiunea de respiraţie este facilitată de diafragmă şi muşchii intercostali. Această acţiune duală poate fi evidenţiată prin măsurarea răspunsului galvanic al pielii (GSR), un indicator util al funcţionalităţii sistemului nervos vegetativ simpatic. De exemplu respiraţia timp de 3 minute cu 5 respiraţii pe minut, măsoară o impedanţă a pielii medie de 60 Kohmi, iar schimbarea bruscă a respiraţiei la frecvenţa de 15 respiraţii pe minut, scade impedanţa pielii la media de 46,5 Kohmi, pentru alte 3 minute, iar schimbarea din nou duce din nou la creşterea impedanţei printr-o creştere graduală. Rezistenţa scăzută este un indicativ al creşterii acţiunii simpaticului, iar diminuarea acesteia indică scăderea acţiunii simpaticului şi intrarea în activitate a parasimpaticului.

          Acest control dual ne permite abilitatea de a modera conştient funcţia sistemului nervos vegetativ, nu doar funcţia mâinii, ci oprirea respiraţiei sub apă, sau când este furtună de nisip.

          În general, sistemul nervos simpatic este implicat în supravieţuirea organismului, incluzând producerea de biotransmiţători ca de exemplu cortisolul şi epinefrina, producând tahicardie, creşterea tensiunii arteriale, creşterea energiei produse, contractura musculaturii scheletale, încetinirea digestiei, şi multe alte ajustări subtile psihologice şi fiziologice. Din păcate, chiar dacă se înlătură stimulul simpatic, reacţia de alertă acută este menţinută de către organism. De aceea multe persoane trăiesc cu tahicardie, tensiune musculară crescută, şi o oarecare anxietate. Multe din bolile moderne îşi au rădăcinile în dezechilibrul sistemului nervos vegetativ, cu dominanţa simpaticului, organismul rămânând într-o stare constantă de hiperactivitate.

          Cele mai obişnuite simptome datorate dominanţei simpaticului sunt: tahicardia, hipertensiunea arterială, cefaleea, disfuncţia articulaţiei temporo-mandibulară, tensiune musculară generalizată, durere, anxietate, îngrijorare, probleme digestive, idei ruminative continue, deficienţă de atenţie (inabilitatea de a se concentra), lipsa energiei, tulburări de somn. Important de notat că sistemul nervos autonom afectează fiecare celulă. Îmbătrânirea este o funcţie primordială a sistemelor vii, dar din cauza dominanţei simpatice, are loc o hiperactivare a tuturor sistemelor, contribuind substanţial la procesul de îmbătrânire, unde o constantă hipertensiune în timp distruge inima, vasele sanguine şi rinichii.

          Variabilitatea bătăilor cardiace (Heart Rate Variability)

          HRV reprezintă singura cale non-invaziva de observare şi acţionare asupra sistemului nervos vegetativ parasimpatic, putând fi monitorizată foarte eficient cu tehnologia din zilele noastre. Se consideră ca normală valoarea de 72 de bătăi cardiace pe minut, dar dacă se monitorizează mai multe minute, se constată că aceasta valoare diferă de la un minut la altul. Aceasta variaţie este în strânsă relaţie cu cele două sisteme implicate, mecanica  cardio-pulmonară şi sistemul nervos vegetativ. HRV este un fenomen dinamic înalt intricat, non-liniar, necesitând măsurători sofisticate pentru a descrie întreaga complexitate, cum ar fi: amplitudinea, frecvenţa, valuarea medie a bătăilor cardiace, precum şi coerenţa.

          Amplitudinea este indicativul tonului şi responsivităţii sistemului cardio-pulmonar, inclusiv aspectele sistemului nervos vegetativ, valuarea medie a bătăilor cardiace este un indicator al stării relative simpatic/parasimpatic; şi coerenţa care reprezintă măsura întregii consistenţe şi a regularităţii ciclului de HRV. Amplitudinea HRV se corelează foarte strâns cu nivelul de stress, în relaţie invers proportională.

          Frecvenţa şi profunzimea respiraţiei variază cu stressul, iar amplitudinea HRV variază cu respiraţia. Cu alte cuvinte, persoanele stresate tind să respire rapid şi superficial. Se formează un cerc vicios prin care stressul determină o respiraţie rapidă, iar aceasta determină activarea simpaticului cu întărirea reactivităţii sale.

          Rezonanţa cardio-pulmonară

          Sistemul cardiopulmonar al verteratelor, inclusiv cel al sistemului nervos central conţine un “oscilator” după Van der Pol, pionierul dinamicii nonliniare şi al dinamicii inimii. Ceea ce trebuie să ştim despre acest oscilator este aspiraţia acestuia către rezonanţa la frecvenţa sa naturală centrală şi se va sincroniza în faza cu semnalul respirator, dacă semnalul este sincron şi are amplitudine suficientă. Astfel, ciclul respirator poate modifica oscilatorul iar produsul final este HRV. În stare de odihnă sau semi-activitate, respirând cu frecvenţa centrală de 0,085 Hz se obţine semnătura HRV cu amplitudine maximă. Mulţi vor nota ca frecvenţă centrală de rezonanţă de 0,085 Hz este diferită de 0,1 Hz ce corespunde unei frecvenţe respiratorii de 6 respiratii pe minut, în timp ce 0,085 Hz corespunde unei frecvente respiratorii de aproximativ 5 respiraţii pe minut. Motivul acestei diferenţe corespunde aritmiei sinusale respiratorii. Astfel, învăţarea de a simţi şi a se relaxa, crează punţi incluzând muşchii diafragmatici şi intercostali, astfel ca situaţiile tensionate vor inhiba preponderenţa parasimpaticului, modificând echilibrul din sistemul autonomic.

          Sistemul nervos autonom coordonează numeroase activităţi în sincronie cu ciclul de variabilitate a ratei cardiace. În inspir, presiunea toracică devine negativă, amplitudinea fiind dependentă de extinderea inspirului. Vasele sanguine toracice se măresc, pentru a stoca o cantitate crescută de sânge. Bronşiile se dilată şi oxigenul este transferat în torentul sanguin. Atunci când pereţii arteriali se contractă, creşte rata cardiacă, limitând scăderea presiunii arteriale în periferie.

          În expir, presiunea toracică devine pozitivă, iar amplitudinea este dependentă de extinderea expirului. Datorită creşterii presiunii sanguine, vasele sanguine toracice aduc un flux sanguin crescut spre inimă, deşi rata cardiacă scade cu aritmia sinusală respiratorie, iar pereţii arteriali se relaxează, limitând creşterea presiunii arteriale în periferie. Acest mecanism de reglare a presiunii arteriale, a cantităţii de oxigen din sânge, menţine şi un echilibru al ph-ului sanguin.

          De aceea este foarte important să învăţăm tehnicile adecvate de respiraţie pentru a putea reechilibra organismul, şi a avea beneficiile unei vieţi sănătoase.

          În timpul rezonanţei, corpul se afla în stare de odihnă sau semi-activitate, dar sângele se mişcă cu multă vigoare. În medicina tradiţională chineză există o întreagă simptomatologie referitoare la stagnarea sangelui, ştiindu-se clar că energia Qi pune în mişcare sângele circulant, deci, stagnarea sangelui duce la stagnarea energiei Qi. Sursa principală de Qi este asigurată de respiraţie, iar respiraţia  mişca sângele.

          Coerenţa respiraţiei

          Coerenţa, ca expresie a “întregului”, într-un sistem viu, reprezintă o totală transparenţă proprie, iar părţile componente ale sistemului sunt în comunicare completă şi instantanee. În termenii fizicii, coerenţa înseamna continuitate şi consistenţă, iar în termenii variabilităţii ratei cardiace înseamnă echilibru, comunicare şi unitate a întregului organism uman. În cercurile neurofeedback-ului termenul de coerenţă este folosit pentru a exprima echilibrul psiho-fiziologic, termen similar cu întregul. Corelarea psiho-fiziologică cu echilibrul sistemul nervos vegetativ determină un confort fizic urmat de relaxare, prin creşterea  respiratiilor adanci, cu scaderea frecventei si un schimb gazos mai eficient la nivelul celular, o creştere a amplitudinii variabilităţii ratei cardiace cu scăderea presiunii arteriale, iar la nivelul creierului o usurinţă în gândire, cu claritate, cu o temperare a sensibilităţilor, cu o comunicare liberă şi curgătoare între minte şi corp, o puternică memorie pe termen scurt, cu creşterea intuiţiei, extinderea sferei de constienţă şi o mai mare deschidere către idei noi.

          În timpul inspiraţiei, există o acţiune simpatică, preponderentă, un minim parasimpatic, iar in expiraţie există o acţiune simpatică minimă cu un maxim parasimpatic. Rezonanţa defineşte stadiul neutru de echilibru între cele două simpaticul – care determină tensiune musculară, anxietate, nelinişte mentală şi disconfort – si parasimpaticul – in care aceste sentimente sunt inlocuite cu cele de uşurare, pace mentală, calm confort şi un sentiment general de armonie şi de bine.

          Rezonanţa cardio-pulmonara poate fi obtinută atât conştient cât şi inconştient. Unii cultivă emoţiile pozitive şi simţul armoiei şi al aprecierii, rezultând un echilibru autonomic şi o rezonanţă a ritmurilor cardiac şi repirator. Acest stadiu de echilibru va determina echilibrul emoţiilor, ceea ce în abordarea yoghina se numeşte pranayama.

          Există două modalităţi de a realiza echilibrul autonomic şi rezonanţă cardio-pulmonara prin respiratie: prin monitorizarea variabilităţii cardiace şi prin sincronizarea ritmului respirator cu variabilitatea ritmului cardiac. Acest tip de respiraţie aplicat doar pentru câteva minute poate calma şi relaxa o persoană anxioasă.

          Cercetările în curs, indică cu claritate faptul că, respiraţia adâncă rezonanţa este evidenţiată într-o variabilitate a ratei cardiace robustă, împreuna cu un grad ridicat de coerenţă, creşte bioenergia, iar în timp, determină creşterea măsurabilă a biocurentului, ca funcţie a creşterii în biopotenţial sau o descreştere a impedanţei corporale, sau a ambelor.

          Variabilitatea ratei cardiace răspunde la exerciţiile aerobice iar coerenţa respiraţiei poate fi atinsă mai uşor de către persoanele ce practică yoga, arte marţiale, sport, dans, fiind un indicator de acurateţe al vârstei biologice corelat puternic cu toate cauzele de mortalitate. Un concept fundamental al practicii yoga taoiste spune că “omul  se naşte cu o respiraţie ancorată în abdomen. Pe măsură ce avansează în vârstă, ancora diminuează iar respiraţia pluteşte în torace, şi ascensionează spre gât şi în sfârsit iese prin gură, rezultând moartea.” Această simbolistică, arată importanţa respiraţiei ca sursă de energie, iar creşterea bioenergiei întăreşte sănătatea, vindecarea, funcţia mentală, experienţa spirituală şi performanţa.

          Yoga şi meditaţia

          Aşa cum practicarea yoga determină schimbări, ca şi meditaţia, echilibrarea sistemului nervos vegetativ  prin practicarea coerenţei respiraţiei aduce la aceleaşi efecte ale practicării yoga în fiecare moment.

          Tai chi şi Qi gong, prin miscările lente practicate, facilitează respiraţia conştientă, sincronizând respiraţia cu acţiunea corpului, având la baza o armonizare între yin şi yang, de fapt o armonizare între cele două sisteme nervoase vegetative, simpatic şi parasimpatic, întărind astfel sănătatea, starea de bine şi longevitatea. Aceste două tipuri de exerciţii se ştie că trebuie practicate într-o stare de completă de relaxare, combinată cu sincronizarea respiraţiei: mişcările din artele marţiale ce necesită extinderea miscării se execută cu expir pentru activarea parasimpaticului, iar mişcările de retragere cu inspir ce activează simpaticul. Sistemul de mişcări este proiectat pentru a echilibra cele două sisteme, asigurând terenul pentru meditaţie.

          Mantrele, bine cunoscute de practicienii de yoga sau meditaţie, reprezintă o frază sau cuvânt, cu o semnificaţie tipică spirituală, care este recitată de multe ori, pentru a menţine starea meditaţiei spirituale. Ceea ce face recitarea mantrei din punct de vedere psiho-fiziologic, a fost un mare mister de-a lungul miilor de ani, până în prezent, când s-a observat că aceasta determină rezonanţa cardiopulmonara şi echilibrul sistemului nervos autonom.

          În decursul timpului, marile slagăre internaţionale, cum ar fi unele cântece ale formaţiei Beatles- I wanna hold your hand, She loves you-, sau ale lui Elvis- Love me tender - respectă zona de confort naturală de 6 secunde a cuvintelor şi frazelor vorbite, iar întreaga perioada fiind de 12 secunde - chintesenţa ritmului fundamental, iar fredonarea acestor cantece induce experimentarea momentelor de sincronie cardiopulmonara şi rezonanta - Stephen Elliott şi Dee Edmonson 2006

          Mantrele, utilizate încă din antichitate, 1500 i.e.n. cu anumită semnificaţie şi cadenţă, cu sincronizarea minţii şi a respiraţiei, se potriveşte ritmului fundamental 6/12 secunde intervalul sistemului nervos autonom cu o eficacitate de înţeles, când un grup mare de oameni cântă împreună, câmpul electromagnetic al corpului uman devine cel mai puternic în timpul rezonanţei cardiopulmonare. Este de asemenea cunoscut că, puterea câmpului rezonant al persoanei poate afecta câmpul altor persoane, conducându-le la sincronie.

          Exemple de astfel de mantre: Om, Ham Sah, Om Mani Padme Hum, Sat Nam, ce respectă intervalul de inspir de 6 sec şi de expir de 6 sec. Ca şi mantrele, mudrele au acelaşi efect de echilibrare al sistemului nervos vegetativ, dar şi modalităţi ale meditaţiei, deoarece aceasta este posibilă numai în stadiul de echilibru al acestor două sisteme. Chiar şi yoni mudra este o formă antică de biofeedback prin heart rate variability.

          Meditaţia Zen foloseşte aceaşi tehnică de biofeedback. În sistemele Tantric şi Shaivist această stare reprezintă baza practicii meditaţiei, la un nivel mai înalt de experienţă yoghină. În timpul meditaţiei, biocurenţii se dublează iar puterea se triplează, ca urmare a activării bioenergiei interioare, naturale, la nivelul meridianelor de acupunctură, acestea fiind demonstrate prin măsurători exacte.

Întoarcere la pagina anterioară